Reteta aceasta e preluata de pe site-ul Laurei Adamache, insa am modificat-o putin, dupa gustul meu. Abia ne-am oprit din mancat dupa ce le-am terminat de prajit:)) Sunt geniale!
Ingrediente:
- 5 cartofi
-2 oua
-50 g unt
-100 g cascaval
-6 catei de usturoi
-susan
-piper
-sare
-faina
-ulei pentru prajit
Am fiert cartofii in coaja, i-am lasat aprox. 10 minute la racit dupa care i-am curatat si i-am dat prin razatoare. Am adaugat cascavalul si untul date si ele prin razatoare, ouale, susanul, usturoiul tocat, sarea si piperul.
Dupa ce le-am amestecat bine, am adaugat faina. Nu am scris cantitatea de faina, pentru ca aceasta difera in functie de marimea cartofilor. Faina se adauga atat cat sa rezulte un aluat elastic care poate fi manevrat cu sucitorul.
Am obtinut o bila de aluat care am lasat-o 30 de minute la rece.
Dupa cele 30 de minute, am infainat bine masa de lucru si am intins o foaie de 0.5 cm. Am decupat cerculete de aluat cu o forma de fursecuri. Le-am prajit in baie de ulei, si le-am servit cu maaaare pofta :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu